Se plimba pe valuri tot mai involburate si nu stia sa inoate. Mai mult, incepuse sa ploua si nu avea nici umbrela. Ploaia se intetea si se face tot mai rece. L-a intrebat pe el: "Nu ai o umbrela?". I-a raspuns ca nu a avut niciodata o umbrela. Ea a inteles atunci tot: a inteles ca ploaia a venit din cauza lui si ca valurile sunt agitate tot din cauza lui. A inteles ca zilele cu soare au plecat de cand a venit el sa o tina de mana si a inteles ca de fapt nici sa o tina de mana nu era de ajuns. A inteles ca atunci cand era firg, mana lui nu era de ajuns sa o incalzeasca. Cum ar fi putut acum sa ajunga la mal? Deodata se desprinse de bratul lui si se arunca neputincioasa in marea involburata, sperand ca va putea innota pentru prima data singura.
Apa era rece si potrivnica si simtea ca o trage inapoi; ea incerca sa se zbata si sa ajunga pe uscat. Intr-un final, sleita de puteri, se lasa pagubasa si purtata de marea furioasa. Inchise ochii si constiinta ii adormise.
Acum avea ochii inchisi si ii era teama sa ii deschida caci stia ca se va lovi de soarele pe care nu il mai vazuse de atata vreme.Ridica pleoapele si vocea marii linistite ii gadila urechile. Acum apa era sfioasa si se retragea ca un servitor umil dupa indeplinirea poruncii. Nisipul era fierbinte si uscat. Se ridica si incepu sa se plimbe pe plaja sub intepaturile scoicilor. Se lasa purtata de nisip ore in sir pana cand incepu din nou sa se innoreze. "Nu din nou", isi spuse infiorata in minte. Da , incepu sa ploua marunt, mocanesc. "Ea" incepu sa tremure, simtea cum trupul incepe sa ii vibreze si stomacul sa i se stranga, simtea cum ar vrea sa loveasca, dar nu avea ce, simtea cum pasii nu ii sunt indeajuns de rapizi si cum parca trupul nu ii mai satisface comenzile mintii. Era prea inceata pentru ce vroia sa faca, ar fi vrut sa izbucneasca, sa tipe, dar fragilul ei corp nu o lasa, simtea.....o mana calda pe umarul ei. Cand se intoarse, era un strain. "Pot sa iti ofer o umbrela?", i-a spus el blajin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu