singura data cand m-am simtit, ma simt si ma voi simti...

Crezi ca nu stiu ca faci dragoste cu mine din priviri, crezi ca in ochii tai nu se vede ca ma saruti, ca razi cu mine, ca ma cuprinzi in brate? Crezi ca in ochii tai nu vad toata povestea din nou?  Crezi ca iubita de octombrie nu mi-a dat peste nas cu o mica rafala rece care iti purta numele? Crezi ca nu pasesc pe frunze moarte desi ma simt plina de viata pentru ca traiesc in trecut?? Si gust din amareala frunzelor si din copacii goi si muribunzi, si zambesc si lacrimez totodata. Si iti deplang amintirea desi stiu ca poti reveni oricand, dar nu cum ai mai fost. Si nici nu o sa-mi mai revii, nici tu iubitule, nici tu trecutule, nici tu ...eu... Nici OCTOMBRIA nu se mai intoarce asa cum era.

   PENTRU  CEI CE AU STIUT MACAR CUM IMI ARATA ZAMBETUL IN OCTOMBRIE...

Eu si "cel mai batran"

Iubitule, anul asta nu o sa imi mai simti pielea crapanda sub arsita batranului galben, care se trezeste mai devreme ca noi de fiecare data. Anul asta nu o sa imi mai poti sterge stropii de pe bust cu buzele tale, nici nu o sa imi mai treci mana prin par in timp ce briza isi face de cap cu firele-mi rebele. Anul asta o sa imi sterg singura sarea de pe buze, nu o sa o mai gusti tu cu umezeala gurii tale dulci.

Iubitule, anul asta valurile o sa imi imbratiseze goliciunea singure, fara sa le mai ajuti tu cu bratele tale obraznice.

Pentru ca, iubitule, anul asta nu te mai vreau, suntem doar eu si batranul galben!

himera

N-am nevoie de tine mereu. N-am nevoie sa te vad. Dar cand ma pun in pat... imi patrunzi pe sub piele, esti ca un amant iluzoriu, cu care fac dragostea perfecta. Si imi strangi pielea si mai vreau si ma strangi si imi tai respiratia... Si simt ca mai e doar o clipa si pot sa mor, si totusi te las sa ma strangi... cu iubirea ta dureroasa, cu rasuflul tau de iubit perfect. Simt cum as putea sa mor sub tine si nu-mi pasa. Te mai vad doar in vise, nu stiu daca ai existat sau nu, caci mirosi a ars, amintiri, moarte, arse... si totusi... Poti oricand sa-mi tai rasuflarea. Ador o umbra, care dispare cand zorii apar... O umbra ce a existat odata... Te aud respirand langa mine, dar cand ma trezesc, e doar rasuflul meu.

un cliseic "adio"

M-am pierdut in tine si am uitat cine sunt. M-am pierdut in viata ta si am uitat sa o mai traiesc pe a mea. Am stat in mintea ta atat timp, incat am uitat de gandurile mele si acum ele se plang ca le-am neglijat. Am revenit la ele si a fost ca o lovire brusca de realitate. Si am fuzionat cu griurile tale si am uitat de culorile mele. Si imi numaram motivele pentru care te iubesc. Si la dracu, gaseam prea multe! Sclipirea mea a inceput sa paleasca, atunci cand m-ai tinut prima data  de mana. Si m-ai tras in lumea ta plina de iubiri nebune, unde nu era decat haos si nu imi mai auzeam melodia... Melodia aceea care ma definea pe mine. Si am dormit prin tine, atat timp... Dar ca prin vis, mi-am auzit muzica. Si m-am trezit, mi-am privit mainile si am incercat sa numar din nou motivele pentru care te iubesc. Si degetele mi-au ramas libere, toate. Aveam 0 motive. Si nu ma intreba de ce m-am dat batuta in a te mai iubi. Caci de data asta, nu o sa te mai prind de mana...

aberatii de luni seara

Vreau sa ploua si sa alerg pe alei, sa-mi plescaie apa in tenisi, sa cant nebunii si sa fumez tigari mentolate. Sa-mi simt nasul rece de la apa ploii si sa ma gadile scalpul de la stropii care imi curg prin par si se preling pe frunte. Vreau sa topai prin toate baltile si sa te stropesc si sa ma certi si sa ma iei in brate sa ma pupi tare si apasat. Vreau sa imi strangi pielea uda si sa faci dragoste cu mine acolo  in ploaie, si atunci sa iti spun ca te vad doar pe tine si tu sa imi spui ca ma vezi doar pe mine, doar noi si stropii nebuni. Vreau sa ne trantim in iarba si sa ne uscam la soare, sa ni se inverzeasca blugii pe fund de la atata lancezit. Si mai vreau sa nu mai plec niciodata acasa, sa stau doar cu tine in ploaie si in soare, sa ne ploua intruna si sa ne uscam intruna, si mai vreau sa nu se termine tigarile niciodata , sa le fumam in timp ce imi povestesti aberatii si facem planuri absurde si utopice. Vreau, vreau, vreau sa fie numai primavara si toamna si tu!

cand am uitat sa fim copii..

Uneori ma simt incapabila sa fac fata responsabilitatilor, sa ii tin piept vietii, sa tin pasul cu restul. NU vreau sa fiu matura, NU vreau sa fiu un adult care merge zilnic la serviciu, isi trimite copiii la scoala si se chinuie sa isi plateasca datoriile. Cu totii avem vise, idealuri, idei utopice, ganduri apasatoare. Ne trezim zi de zi fara gust, fara culoare, "e o noua zi, iar la munca", "azi trebuie sa ajung sa platesc apa", ne trezim cu dureri de cap, atatea de facut, atatea de tinut minte.. Vrem sa fugim, sa ne refugiem undeva unde nu exista norme sociale, unde nu ni se impune sa fim cetateni responsabili si supusi legii. Ne casatorim, facem copii, iubirea devine o rutina, o datorie, esti dator sa iti iubesti partenerul, esti dator sa iti ingrijesti copiii, ii iubesti, dar parca ai momente cand parca nu ai pur si simplu chef de ei, vrei coltul tau, linistea ta. Te gandesti cu nostalgie la perioada adolescentei cand parca totul era mai colorat, lipsit de griji, iubirea se simtea altfel, viata in sine se simtea altfel. Te gandesti la perioada copilariei cand erai fara de griji, fara de probleme, fara ganduri enervante ca trebuie sa iti faci datoria fata de atata lume. VIata e impresarata de datorii , de responsabiliati bizare si de obligatii. Mi-e dor de tine iarba, de mirosul tau dupa ce esti proaspat cosita, mi-e dor de tine, sudoare ce-mi stateai pe frunte dupa ce ma jucam prinselea prin parc, mi-e dor de tine minge, mi-e dor de voi papusi, corzi, elastic, mi-e dor de tine seara! Tu seara ce ma enervai pe atunci ca ma trimiti in casa si imi curmi jocul. MI-e dor de tine "flori, fete si baieti", "tara, tara , vrem ostasi!". Mi-e dor de tine copilarie si imi pare rau ca purtam pantofii mamei cu dorinta de a fi mare si ma mazgaleam pe fata cu farduri de prost gust, ca sa spun si eu ca sunt o domnisoara. Atunci eram atat de vie, acum sunt doar creatia lor, a celor ce ma vor si nu ma vor. Imi vreau candoarea inapoi

    Cand am uitat sa fim copii, am murit demult... ( C. Brancusi).