Vreau sa ploua si sa alerg pe alei, sa-mi plescaie apa in tenisi, sa cant nebunii si sa fumez tigari mentolate. Sa-mi simt nasul rece de la apa ploii si sa ma gadile scalpul de la stropii care imi curg prin par si se preling pe frunte. Vreau sa topai prin toate baltile si sa te stropesc si sa ma certi si sa ma iei in brate sa ma pupi tare si apasat. Vreau sa imi strangi pielea uda si sa faci dragoste cu mine acolo in ploaie, si atunci sa iti spun ca te vad doar pe tine si tu sa imi spui ca ma vezi doar pe mine, doar noi si stropii nebuni. Vreau sa ne trantim in iarba si sa ne uscam la soare, sa ni se inverzeasca blugii pe fund de la atata lancezit. Si mai vreau sa nu mai plec niciodata acasa, sa stau doar cu tine in ploaie si in soare, sa ne ploua intruna si sa ne uscam intruna, si mai vreau sa nu se termine tigarile niciodata , sa le fumam in timp ce imi povestesti aberatii si facem planuri absurde si utopice. Vreau, vreau, vreau sa fie numai primavara si toamna si tu!